IT

                          de Stephen King

 

Editura Nemira
Data publicării: 2018
Titlul original: IT (1986)
Traducere: Mihnea Columbeanu
Număr de pagini: 784

 

IT este una dintre acele opere literare despre care toată lumea are impresia că știe câte ceva dinainte de a o fi citit, datorită/din cauza ecranizărilor. A fost catalogată deja simplist drept horror în imaginarul colectiv – mulți dintre cei ce nu suportă acest gen preferând să o evite, tot așa cum nu dau vreo șansă nici transpunerii cinematografice, dar au văzut câteva secvențe cu un claun devorator de copii și le-a fost de-ajuns pentru a-și forma o opinie.

Dacă ar deschide cartea și s-ar lăsa pătrunși de universul ei, ce te infestează iremediabil de la primele rânduri, ar realiza că este mult mai mult decât atât: … o capodoperă modernă apropiindu-se de clasicizare, care va rămâne definitiv în istoria literaturii universale. Un roman mai mult thriller psihologic decât horror, dar și o monografie socială a unor vremuri recente, trecute parcă într-o clipă, o captivantă descriere intimă a schimbării timpului însuși.

it - 1

Sursele groazei, la Stephen King, provin toate din spațiul familiar, din cotidianitate și din interiorul fiecărui personaj terorizat.

Nu întâmplător, entitatea malefică din IT, percepută la primul contact ca un clovn rânjitor, ia forma celor mai cumplite temeri ale acelora pe care-i bântuie și nu poate fi învinsă decât atunci când acestea sunt depășite.

Astfel, înfricoșarea nu este egală pentru toți și reflectarea ei nu se produce în mințile tuturor la fel. Spaimele relativizează și malformează lumea reală, lăsând psihicul fără niciun spațiu sigur de refugiu, împingându-l spre evadarea în nebunie, văzută drept unica salvare.

Romanul curge pe două șuvoaie temporale. O parte a lui se petrece în 1958, alta în 1985, la 27 de ani distanță. Aceste două secvențe de timp se intersectează continuu în carte, completându-se și potențându-se reciproc.
O lume a copilăriei în drum spre adolescență și un univers al adulților ce și-au uitat sinele, două dimensiuni între care scriitorul jonglează cu măiestrie, amalgamându-le pentru a reconstrui destine și a corela epoci.

it 7

Totul începe cu celebra scenă în care băiețelul de șase ani, George Denbrough, în pelerină impermeabilă galbenă, urmărește bărcuța lui de carton, unsă cu ceară – pentru a pluti mai bine -, de-a lungul scurgerii apei de ploaie pe stradă, până ce aceasta cade într-un canal subteran de colectare.
Acolo lucesc ochii galbeni ai claunului dăruitor de baloane, cu voce ademenitoare, care se oferă să i-o înapoieze.
Sub zâmbetul roșu și onctuos, dinții lui sunt ascuțiți și pregătiți să sfâșie.

IT (întrupat cel mai adesea sub înfățișarea sinistrului clovn Pennywise) este inima malefică a orășelului Derry, o entitate mutagenă ce poate lua forma celei mai mari angoase a celui pe care-l atacă. Ea își face apariția periodic (la distanță de 27 sau 28 de ani), lăsând în urmă o înșiruire de cadavre, cele mai multe de copii, și un eveniment catastrofic care va marca întreaga comunitate. Tragediile aceastea par s-o hrănească în intervalul de hibernare, până la următoarea manifestare.

It kids

Ciclul ororii este întrerupt în 1958, de șapte puști curajoși: William “Bill” Denbrough (fratele lui George), Beverly “Bev” Marsh, Richard “Richie” Tozier, Benjamin “Ben” Hanscom, Edward “Eddie” Kaspbrak,  Stanley “Stan” Uris și Michael “Mike” Hanlon, organizați în Clubul Păguboșilor, care decid să lupte cu pericolul neconștientizat de adulți. Prietenia lor face ca totul să ia aspectul unei aventuri mai ciudate, ale cărei grozăvii (capabile să determine pe oricine să-și piardă mințile) pot fi depășite prin susținere reciprocă și sprijinul camaraderesc pe care și-l oferă unul altuia.

Dar, spre deosebire de film, în carte ajugem să-i cunoaștem pe copii, mai întâi când sunt mari. În 1985, la 27 de ani după prima întâlnire cu claunul Pennywise.
Viețile lor de adulți s–au desfășurat, inconștient, sub semnul teribilelor evenimente în care au fost implicați, chiar dacă ei le-au uitat, ca printr-o vrajă, și doar când sunt chemați pentru a finaliza bătălia cu Răul Absolut, încep să și le reamintească.

Păguboșii au jurat, atunci când au alungat prima oară creatura malefică, să o înfrunte din nou dacă își va mai face apariția, și iată că, incidente tragice, atât de similare cu cele din trecut, sunt tot mai des semnalate.

De data aceasta confruntarea va fi chiar mai crâncenă, pe viață și pe moarte, pentru salvarea locuitorilor din Derry, dar și pentru eliberarea sufletească a fiecăruia dintre ei.

it 6

Scriitura lui Stephen King nu disecă doar spaimele omenești cele mai profunde, ci și probleme sociale cronice, care rămân aproape neschimbate de-a lungul timpului: violența familială, cea școlară, efectele băuturii și ale altor genuri de droguri, hărțuielile ori conflictele dintre adolescenți, acțiunea în gașcă – când bunul simț individual se dizolvă în nesimțirea grupului – , rasismul, discriminarea pe motive de orientare sexuală sau apartenență socială. Toate, observate din interior, realist, genuin și cu o minuțiozitate aproape clinică.

Din perspectivă psihologică, aceste cauze directe se traduc în efecte complexe, la fel de bine surprinse de autor: profunzimea traumelor din copilărie, forța înăbușitoare a memoriei, prețul fierberilor vulcanice ascunse sub o mască fragilă de politețe, efectul de multiplicare exponențială, când tensiunea violentă se acumulează sub aparența unui orășel de provincie pașnic, vesel și pitoresc.

IT este o mare poveste corală, alcătuită din multe mici povestioare individuale de viață, ce ilustrează spiritul uman în cele mai viscerale trăiri ale sale, dar și o odă închinată copilăriei, frumuseții ei nevinovate, în spatele căreia clocotește incredibila sa putere de a defini viitoarele personalități adulte.

it - CLUB

Fie și numai formulând chestiile astea, realizezi că nu aveau cum să fie surprinse complet în vreun film.

Nu ajunge să vedeți ecranizările. Citiți cartea!
O să o devorați și o să vă devoreze! 

 

images (3)

 

Puteti comanda romanul direct pe site-ul Editurii Nemira.

Mulțumim, Editura Nemira, pentru plăcerea fantastică și științifico-fantastică a lecturii.

nemira

Reclame