„Arta poate fi extrem de nocivă pentru sufletul unui om sau, dimpotrivă, eliberatoare.”

Revolta Akienilor

            de Daniel Zărnescu

 

Editura Stepout Publishing House
Colecția „Ghiozdanul cu cărți”
Anul apariției: 2017
Număr de pagini: 176
Ilustrațiile romanului: Alina Militaru

 

   Am pornit la explorarea romanului Revolta Akienilor, în frumoasă editare Stepout Publishing House (mai familiar – editura Stepout), fără să am cea mai mică idee despre ce subiect abordează, oscilând între anticiparea unei lecturi science fiction ori fantasy (datorită titlului cu trimiteri tribale misterioase) sau parcurgerii unui manual cu strategii de marketing nonconformiste (pentru că știam câte ceva despre autor – Daniel Zărnescu fiind fondatorul uneia dintre cele mai mari rețele de bloguri de nișă din țară, considerat un pionier al marketingului online în România și având deja publicate șapte cărți despre domeniile de care e pasionat).

daniel zarnescu

   A fost o adevărată surpriză să mă trezesc în atmosfera din Romanul adolescentului miop al lui Eliade, în copilăria evoluând spre adolescență a unui puști foarte hotărât și conștient de înclinațiile lui literare, de menirea sa artistică, pe care încearcă să și le definească programatic cu mjloacele specifice vârstei, prin născocirea unei dimensiuni paralele unde prieteni închipuiți îl sprijină și-i fac galerie, iar piedicile întrezărite în realizarea scopurilor sale sunt personificate sub forma unor tot mai monstruoși inamici.

Născuți din întrebarea de băiețel genial: „Auzi, crezi că o să ajung vreodată scriitor?” – ca din spuma mării – și crescând drept gânduri ale micului aspirant la nemurire, de la încă neclar formulate, pe la 11 ani, până spre organizate și tăioase, pe la 14 – astfel se întrupează akienii.

La început forma lor este nefinisată, sunt apariții intime, invizibile pentru alții, ce au prins cheag parcă din desenele naive unde mâna de copil a curs fără intervenția conștiinței, lăsând în urmă niște mici monstruleți caricaturali:

“Aveau ochii mari, ovali pe verticală aproape, și aveau ceva neinteligent în căutătură. Erau instinctuali cu toții, ca niște animale. Dacă eram eu supărat, se supărau toți. Dacă eram entuziasmat, făceau ca maimuțele, urlând, sărind peste mobilă, provocând haos în jurul meu și lovindu-se piept în piept.”

Într-o următoare fază, akienii conduși de alogenul Ata sunt bănuiți a fi fetuși artistici neviabili, avortoni, ratați ai literaturii, pe care invocatorul lor o vede ca finalitate supremă a existenței. Sunt suspectați că se hrănesc din lipsa inspirației, din nefacere, din suferințele creative.

„Akienii sunt cu toții artiști care au uitat și au renunțat la aspirațiile lor. Toți Jack Londonii care nu au ajuns Jack London.”

Dar asta doar din cauza răutății sabotatoare, descurajatoare și distructive a lui Ata, ce se dovedește a fi doar el șarpele strecurat în cuibul cu ouă de vulturi.

RAK

Ceilalți se conturează tot mai pregnant și mai rațional, modelați de cultura pop cinematografică și literară, cu preferințe spre confruntare eroică, violență descătușată și sacrificiu – din cele ce se amalgamează în scenarii pasionante prin mintea oricărui adolescent cu imaginație.

„Akienii erau acum parte din mine, ca o prelungire a corpului, ca o mână în plus pe care o aveam sau ca un ochi în ceafă, pentru că de multe ori mă ajutau să văd lucruri nevăzute. Am petrecut mult timp cu ei, am ajuns să îi cunosc bine, acum aveau nume cu toții și, probabil cel mai surprinzător, îi puteam deosebi, când mă uitam la ei.

…………

Încă umblau cu arcurile și săgețile după ei, dar venisem cu o modificare revoluționară în comportamanetul lor. Le dădusem tuturor și câte o suliță, care avea rol defensiv de cele mai multe ori. Ata încă mai făcea figuri și, în situații critice, akienii se puneau zid între mine și el și ridicau o pădure întreagă de sulițe către el, astfel încât să nu poată să se apropie. Mă simțeam mult mai în siguranță așa.”

   Din momentul când akienii transgresează și sunt în stare să ducă la capăt comploturi, să se scindeze în trădători și leali, în paralel cu dezvoltarea percepțiilor duale bine-rău ale băiatului în proces de maturizare, atmosfera din Romanul adolescentului miop, cu trăiri amuzante și zbateri interioare, devine un veritabil episod de roman grafic sângeros, în stilul 300 sau Sin City. Scene teribile de luptă au loc în spațiul claustrofobic al unei camere de refugiu preschimbată în câmp de bătălie, angoasele existențiale prind viață violent sub chipul sinistru al belicosului Ata, fostul lider sarcastic al akienilor, ajuns între timp cel mai crunt inamic.

Și el a evoluat simbolistic, ca toți ceilalți akieni, până să devină campionul dușmănos încrâncenat al facțiunii trădătoare. A trecut de la ironii strecurate printre bruftuluieli ce-l reduceau la tăcere, la sabotare parșivă, umbră amenințătoare mereu prezentă, spre varianta lui finală revoluționară de organizator al unei insurecții armate, transformat în spiritul ei malefic ce-i insuflă motivare și forță.

Ciocnirea dintre taberele pro și contra cauzei nobile din mintea băiatului (a micului scriitor în devenire care-și joacă destinul literar în dura confruntare eroică) este atât de vie și acaparatoare, încât cititorul uită imediat ce începe că ea e doar imaginară. Spațiile se dilată și se contractată, scenele iau amploarea unor bătălii însângerate pe un front presărat cu cadavre, pentru a se restrânge apoi prin coridoare întunecate și a reveni la realitate în camera răvășită și la delirul febril al bolii corespondente unei răni din dimensiunea paralelă.

rak1

   Finalul romanului vine într-o a treia cheie, din nou diferită de celelalte în care s-au savurat până acum aventurile și tribulațiile evolutive ale viitorului autor. Dar pentru ea nu am să recurg la alte comparații livrești, grafice sau cinematografice, din grija de a nu dezvălui nimic despre acțiunea beligerantă ce creează o tensiune și un suspans demne de orice înfruntări homerice din antichitate.

Nu pot să nu comentez totuși revelația (care poate nici ea nu e o definire finală, la cum se modifică mereu semnificația akienilor în funcție de maturizarea stăpânului lor) că noul conducător al lealiștilor, Dienekes, și implicit toți akienii lui, ar fi spartani. Fiindcă reprezintă însăși conștientizarea forței excepționale pe care ei au căpătat-o odată cu noua definire. Nu mai sunt un trib de canibali agitați, nici o oaste de strânsură completată ad hoc pentru a servi drept bodyguarzi, sunt acum, alături de reprezentatul forței fizice și morale pure și-al eroismului absolut, dacul Cotiso, o unitate de elită a celor mai curajoși și mai de neînvins dintre luptătorii istoriei. Oțeliți în înfruntări, curățați în sângele dușmanilor și al lor înșiși, cu lealitatea trecând proba sacrificiului de sine… Nu ai cum să nu izbândești când ai alături o falangă spartană.

   Încerc să îmi închipui reacțiile feminine sau chiar masculine (ale unor tipi mai lipsiți de imaginar violent sau care doar și-au uitat copilăria în idealizări respectabile ulterioare) citind fragmentele cu dueluri epopeice din roman. Probabil o iau dinspre șoc, spre oripilare. Nu știu cum ar fi arătat ele în varianta celuilalt gen (o Curte Princiară plină de intrigi? un mini-harem de certărețe ca în Lapte Negru a lui Elif Shafak?), dar din punctul de vedere pur masculin, ele reprezintă ilustrări metaforice perfecte ale gândurilor turbulente baiețești. Îmi amintesc cum mă jucam când eram mic ore întregi prin livada deluroasă a bunicilor, dând asalturi printre mormane de leșuri inamice produse de bățul pe care-l agitam în mână și care devenea o spadă cavalerească sau o sabie-laser, în funcție de cât de medieval sau de SF a fost ultimul film văzut. Măcelul și sângele erau necesare pentru credibilitate și spectaculozitate, dar nu erau în mintea copilărească mai realiste decât zecile de litri de blood fals (adică mai mult decât există într-un corp uman) care țâșnesc din fiecare victimă în serialul Spartacus sau în filmele lui Quentin Tarantino.

   Un roman compus din nostime rememorări adolescentine ce se revarsă într-o bătălie metaforică cu propriile sentimente, temeri, angoase, limitări, erori și ezitări, care ar putea frâna stabilitul scop existențial al unui băiat decis să devină scriitor.

Astfel s-ar putea rezuma Revolta Akienilor, dar ar însemna să nu faci nicio referire la senzațiile de duioșie din amintirile hazlii cu părinții sau bunicii autorului, la umorul de situații și al dialogului camaraderesc tachinator dintre prieteni, la evocarea melancolică a unei copilării și adolescențe bucolico-citadine, ce-au format scriitorul de-acum.

revolta akienilor coperta

Cel care a fost capabil să ne miște în mai mult de cincizeci de feluri umbroase, luminoase și întunecate – sau câte mai ies din fantezia feminină – cu romanul lui băiețesc, dar nu numai pentru băieți, fiindcă și fetele ar putea fi interesate cam cum arată gândurile confuze care bântuie căpățânile primelor iubiri și, precis, mamele vor vrea să înțeleagă de ce copilandrii lor fac toată ziua ca mitraliera când se joacă de unii singuri și cine sunt inamicii invizibili pe care-i masacrează cu atâta entuziasm.

   O gură de aer literar proaspăt și o abordare super-originală a tematicii devenirii și alegerilor ce ne influențează destinul.

images (3)

Romanul poate fi achiziționat pe site-ul editurii

Stepout Publishing House

Reclame