Cronicuță teatralistă : Zic ZacLudibriumO femeie

  Datorită Andreei Gavriliu “rezemată” de Ștefan Lupu si a minunatului lor spectacol Zic Zac, descopeream cu incantare, la una dintre editiile trecute ale unui festival cultural, o forma originala de teatru dansat. Un performance inedit, o poveste de dragoste danțuită convulsionat pe revista presei și playlist-uri scelerate, selectionate parca la intamplare din totalitatea emisiilor muzicale inconjuratoare. Am devenit fan instant al conceptului, al genului de show, al tuturor celor implicati in el.

  De aceea am dorit neaparat sa vad cele doua noi spectacole semnate Andreea Gavriliu, imediat ce i-am zarit numele pe afisul Festivalului International de Teatru Nou desfasurat la Arad zilele astea. Față de precedenta intalnire, ma procopsisem cu blog si deja anticipam cum o sa mi se ridice  pana la stele inspiratia de a asterne impresii despre o alta parte de operă dansantă, la fel de buna ca multi-premiatul Zic Zac.

Well, o dezamagire urmata de o reentuziasmare, nu sunt sigur ce dau exact. Sa spunem una rece, una hot si temperatura totala se pastreaza incadescenta.

  Mai intai Ludibrium cu titlul lui promitator si enciclopedic. Nu confirma decat partea enciclopedica. Am inteles ca e jucat de studentii de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, dar ei nu au nicio vina, daca ar fi mutati in spectacolul pe care o sa il laud dupa ce il fac cu ou si cu otet pe asta, sunt sigur ca s-ar descurca excelent… Asadar, un rateu. Noroc ca foarte scurt, pana sa incepi sa te plictisesti sau se te iriti, trebuie sa aplauzi politicos finalul… La inceput ne trezim intr-o garderoba, cu o individa ce ar putea reprezenta o actrita sau o marioreta, cantand ceva extrem de strident si de fals. OK, te gandesti … o sa inceapa actiunea si ai sa afli ca e vorba despre o excentrica milionara care si-a indeplinit asa visul de a canta la teatru, într-o noapte, în garderobă. Nu. Se vântură cam fara sens pe-acolo garderobierul, apare un tip care trage rochii cu volănașe (ce ar putea sa fie de mirese) pe mai multe femei. O fi ceva despre acte in serie, dar de ce asa multe casatorii? E Tăriceanu? Pana la urma i se termina benzina si lui, scapi un chicot de ras incipient cand o trecatoare pe scena, vazandu-l in convulsii si cu spume la gura, vrea sa dea telefon la salvare, dar se prinde intr-o discutie cu amica ei despre probleme femeiesti… Mai țopăie lumea, însă in niste chiloti tetra. Din aia pana la subțiori, cu aspect de moartea pasiunii… Din cand in cand cate cineva citeste defintii ale cosmogoniei sau face asociatii de idei pe care le prevezi de la o poștă… Poate mai putin pe cea dintre fasciile lictorilor si fascinatie, singura ce m-a surprins pe alt fir deductiv… Hey! , dar previzibilitatea devine o calitate, cand spectacolul e atat de ilogic. Poate chiar au avut un plan si au vrut sa spuna ceva, daca intelegi unde merg fie si secvential… Mmm. Foarte secvential… Stiu ca piesa este construita  dupa un eseu scriitoricesc, dar daca a avut vreo noimă eu nu i-am prins-o. Iar daca nu am prins-o eu, probabil ca nu ar fi detectat-o nici 99,9% din umanitate, deci e ca si cum n-ar fi avut. Spectacole numai pentru genii ale perspicacitatii si membrii ai familiei pregatiti ideologic inainte, nu sună destul de viabil. Dansul salvator, miscari feline ale trupului care sa dea sensuri proprii show-ului, nu avem aici sau daca aveam, au fost tare bine sabotate de lenjeria tetra. Tot scenariul parea incropit pe genunchi, dupa niste idei eseistice intelepte – dar pe care tu nu le-ai folosi intr-o performanță a ta – pentru a fi facut cadou unor prieteni mai saracuti cu duhul care il vor recicla la examen, cu tot cu sfatul tau final: Mai puneti si voi acolo ceva de la voi! … Mda … Daca trece si prin orasul vostru itinerantul Ludibrium sau sunteti piatrănemțeni, mergeti sa il vedeti numai daca e gratis si nu aveti ce face in pauza meciului Steaua-Dinamo. Nu o sa regretati asa nici ca ati dat banii pe o mini-piesa absurda, nici ca ati pierdut vreun minut din repriza a doua … (de fapt ține aproape o ora – sunt rau).

  Acum, dupa aceasta revarsare de sarcasm otravit, de imi pulseaza si mie creierul inflamat de la aciditatea din sange, sa revenim la superlative. Tadam! O femeie! Un titlu mult mai modest si mai putin promitator. In interpretarea tinerelor sperante ale Facultatii de Teatru și Televiziune din Cluj. Dupa ce atat de tare ma speriase Andreea cu primul spectacol, parca presimteam un monolog cosmogonic si in al doilea, uitand din cauza groazei, ca autoarea este totusi aceeasi faptura creativa pe care cu trei zile in urma o consideram geniala. Asa cum si e! Zic Zac-ul de nostalgia caruia suspinam se întrupează într-o reîncarnare multiplicată.

Pentru ca acum sunt mai multe povesti de dragoste. Aproape tot atatea cate tipologii umane. Fraze sacadate, tulburate si turmentate, însotite de miscari fluide, încheaga întregi tablouri vivante din scurte secvente de recitaluri in cuplu. Jocul degetelor indragostitei nevrotice. Pierderea ritmului pana la defazarea totala din miscarile ritualice concomitente. Linistitul Dexter cu bretele si papion transformat intr-un Hulk turbat, racnind intr-o atmosfera rosiatica de cate ori monologul glisează in strafundurile adevaratelor sentimente ale barbatului parasit, ascunse sub crusta de civlizatie a seninatatii mimate. Alunecarile si tresaririle trupurilor punctand povestile si augmentandu-le sensurile. Orgia dansanta de la inceputul si finalul piesei – cand de-acum este personalizata cu povestile de iubire si viata ale personajelor componente. Sunt toate imagini ce tatueaza memoria. Ce spun ceva. Ce transmit enorm. Ce lasa ganduri in urma. Idei impletite cu miscari de dans si potențate de ele. Da, artă genuină în toate sensurile si non-sensurile cuvantului.

  Mergeti sa vedeti O femeie. Zic Zac nu a fost o melodie de-o vara. Mea culpa, Andreea Gavriliu, fiindca am meditat dupa Ludibrium asupra ideii ca legendele create instant mor instant. Nu si cand sunt cu adevarat sortite sa devina legende. Universul asteapta cu interes urmatoarele tale oglindiri ritmice ale lui.

I

 

Anunțuri