“Voiam să uit trecutul, dar acesta refuza să mă uite pe mine”

      Femeia – Oracol

                                de Margaret Atwood

Titlul original : Lady Oracle
Editura :  Corint – Leda
Număr de pagini : 464
Traducător : Gabriela Nedelea
Anul apariției : 2009

coperta

   Margaret Atwood este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 35 de volume de proză, poezie și eseuri critice, traduse in zeci de limbi. A abordat cu același succes toate genurile literare și a primit nenumărate premii, ca recunoaștere a talentului ei. Cu un asemenea creator, romanul “Femeia-oracol” e de așteptat să fie excelent scris. Și e. Chiar fără o rezonare deosebită cu subiectul, orice fel de cititor va fi prins de inteligența și inventivitatea frazelor povestitoarei, care te determină să te simți cult fie și numai pentru că ți-e accesibilă estetica lor, făcând parcă să nu mai conteze atât de mult spectaculozitatea în sine a poveștii.

 Cartea lui Atwood ar avea ceva din “Gone Girl” altoită cu o rămurică din atmosfera paranormală de magie urbană a autorilor sud-americani, dar ea a apărut în 1976, așa că orice comparație de genul ăsta, ar trebui orientată invers, din respect pentru originalitatea fiecărui scriitor. Totuși o Gillian Flynn combinată cu un strop de Isabel Allende, sunt cele mai la indemână referințe, pentru cititorul de autori la modă. Poate un pic mai frustă, Atwood, mai realistă și mai pregătită să zăboveasca asupra auto-examinării personajelor proprii, decât succesoarele sale.

  Romanul debutează cu mărturisirea lui Joan Foster, o canadiancă hotărâtă să se facă pierdută în splendoarea bucolică a Italiei rurale :

“Mi-am plănuit cu grijă moartea – ceea ce n-am făcut cu viața mea, pe care am lăsat-o să șerpuiască în meandre de colo până colo, în ciuda încercărilor mele firave de a o stăpâni…

Îmi doream sa dispar pur și simplu, lăsând în urmă doar umbra unui leș pe care toata lumea s-o ia drept realitate. La început mi-a venit chiar să cred că reușisem. ”

  Ce a făcut o scriitoare de succes, o femeie frumoasă cu o căsnicie liniștită, să vrea să dispară din universul pe care și-l clădise, să fie atât de atrasă de tentația neantizării? Răspunsul pare să stea în istoria sa intimă, în trecutul care i-a format personalitatea.

2

  Fiică a unei mame autoritare, obsedate de ce cred alții despre ea și de nevoia de control și al unui tată absent când la proriu, când la figurat, Joan a avut o copilărie plină de probleme. Cu înclinație spre obezitate, confruntată cu frustrările mamei și indiferența tatălui, chinuită de colegele de aceeași vârstă care îi simțeau fragilitatea de victimă, fata va fi într-un continuu regres pe tot drumul său spre maturizare. În adolescență ajunsese deja să înfulece intenționat și să iși agraveze problemele de sănătate, doar pentru micile satisfacții rautăcioase din confruntarea cu mama sa, exasperată de imperfecțiunea odraslei :

“Mâncam ca să o sfidez, dar și din cauza panicii. Uneori mi-era teama că, de fapt, nu existam cu adevărat, că eram un accident; o auzeam catalagondu-mă drept un accident”

  Singurul punct luminos în însingurarea fetiței este Mătușa Lou. Cea care, de altfel, o va și ajuta într-un final să se schimbe. Deschisă, solară, tonică și extravagantă, ea insăși greoaie și voluminoasă, dar fără să îi pese de asta, mătușa fetei e tot ce nu e mama acesteia. Un adevărat sprijin moral, o prietenă ce incurajează, nu doar critică, cu care se merge la film sau se poate discuta despre orice. Privind obiectiv, nici mama Joanei nu pare rău intenționată, făcând tot ce depinde de ea pentru normalizarea copilului – de la înscrierea la cursuri de balet sau cercetășie sportivă, la impunerea de diete și programare la psiholog. Dar blestemul contradicției mama-fiică se încăpățânează să destrame orice efort al ei de a rezolva totul în mod corect.

Rezolvare pe care o găsește însă mătușa Lou, atât prin influența din timpul vieții cât și printr-un testament cu condiționalitate suspensiva. Joan va primi o sumă mare de bani, doar daca indeplinește o anumită prevedere testamentară : să slăbească cincizeci de kilograme. Acest imbold adăugat unei psihologii mai mature, de ieșire din adolescență, vor fi declicul declanșator al marilor schimbări.

Tot de mătușa Lou se leagă un alt marcaj important în destinul Joanei, ea introducând-o pentru prima oară în lumea misterioasă a viziunilor și premonițiilor, când o ia ca însoțitoare la ședința unui grup straniu de rugăciune și spiritism.

  Structurată în cinci părti, fiecare cuprinzând o etapă de viață, cartea lui Atwood ne poartă in stil de jurnal intim, prin tot traseul formării eroinei sale. Devenită acum o femeie tot mai frumoasă, dar cu umbra obezei ce a fost,  inconjurând-o ca o aură apăsătoare, Joan începe o viața de călătorii și aventuri cu banii moșteniți. Întâlnește la Londra un conte polonez refugiat cu care are o primă relație  de concubinaj cam ciudat și din urma căreia cel mai important lucru cu care rămâne e ideea de a scrie cărți romantice de epoca, cu iz gotic și erotic, pentru publicul țintă pe care și l-a ales : femeia casnică sau dezamagită de carieră, doritoare de escapism in lumi mai frumoase și mai sentimentale.

continuare…

Anunțuri